﻿Sfatul ţării 
                                    Apare în fiecare zi 
Duminecă, 15 aprilie  1918

                                După întâiul an de şcoală românească
 
Se incheie întâiul an de şcoală în Basarabia, în care şi limba noastră, limba pământului acestuia, s’a auzit rostindu-se între pereţii şcoalei. La început ea s’a auzit spusă cu sfială, s’a desprins de pe buze cari se simţeau stângace...
Le părea şcolarilor şi şcolăriţelor că la rostirea în şcoală a celui dintâi cuvânt în graiul acesta dela sate, va trece un fior rece prin toţi pereţii aceştia cari au auzit de când sunt ei – şi stiu - multe alte lucruri, cari nu se potrivesc deloc cu ceea ce aud acuma. Şi par’că şi lucrurile din clasă se întorceau mirate ca cineva, care a auzit ceva şi nu i vine a crede...
Cu timpul, a început să se lumineze tot mai mult un lucrul în  mintea copiilor: că limba aceasta a satelor poate fi vorbită şi de oameni cu învăţătură, că sunt chiar oameni învăţaţi cari au făcut şcoală numai în limba aceasta, că e o ţară - aşa de aproape – unde toată lumea şi cu ea, chiar şi năcealnicii nu vorbesc decât în limba aceasta.
Le-a părut atuncia şcolarilor că văd ca printr’o minune dărâmându-se zidurile mari şi reci ale oraşului, cari stăteau ca strajă nemiloasă între ei şi părinţii lor rămaşi în sat. Le-a părut că satele sunt tot mai multe, că trebue să fie însemnate pe hartă cu cerculeţe mai mari, că şi oraşul începe să se lipească de ţară şi că dacă mai sunt şi de aceia prin oraş, cari nu se prea îndeamnă la aceasta ei sunt oameni cari  poate n’au de ce să se îndemne aşa de mult, fiindcă mulţi dintre ei nu sunt de prin părţile noastre şi-şi au moşii şi strămoşii îngropaţi prin alte locuri, departe de aicea, dragi şi lor poate, acelea aşa cum ne sunt nouă dragi aceastea.
Acuma la încheierea anului acesta şcolar, în care s’au făcut primele începuturi de limbă romînească, în mintea şcolarilor s’au limpezit aceste lucruri şi pe faţa lor e un surâs.
E surâsul omului care s’a trezit după un vis neplăcut, şi acuma, când a ieşit la lumina zilei, se vede cu bucurie că a fost numai un vis...


Insemnări cu creionul
Un nou ziar: Nistrul

	Cum ni se umple inima de bucurie când vedem răsărind prin ungherele Basarabiei sămânța unei munci naționale cheluită de acei ce nu cunosc alt interes decât binele țării.
	De pretutindeni se ivesc zori ce Prevestesc răsăritul nou al neamului nostru. Un mănunhiu de oameni cari muncesc, neobosiți, mândri că pot cheltui ceva din puterile lor pentru Basarabia ce atâția ani s′a zbătut în întunerecul rusesc, au tăcut să apară în diferite centre românești ziare de curată propagandă națională. Biserica, școala și presa sunt factorii cei mai însemnați pentru întroducerea în massa poporului a dragostei de limbă și de țară.
	Biruind predeci ce se păreau de neînvins, cei cu tragere de inimă au reuși să facă să apară la început cu litere rusești, mai târziu cu litere latine gazeta scrise cu dragoste și′n rândurile cărora palpita o fărâmă din viața curat românească. Așa a apărut un ziar la Bălți, altul la Soroca, un al treilea la Cetatea Albă. Insă dintre toate  orașele cu însemnat trecut istoric, Tighina (Benderul) rămăsese fără un ziar care, răscolindu-și trecutul, să croiască un drum nou spre viitor. Iscusiul nosru coleg de redacție, neobositul luptător, scriitorul bănățean Cassian R. Munteanu împlinește astăzi această lipsă. La 7 Octombrie a apăru, sub redactarea sa, ziarul săptămânal „Nistrul”.
	Insemnătatea apariției acestui ziar este covârșitoare. Pe lângă rolul  educativ meni să-l joace în ținutul Tighinei, această foaie e sortită să împrăștie lumina dincolo, peste Nistru, la cei 500.000 de Români aflători în Ucraina. Zilnic ne sosesc din Ucraina învățăori cerând cărți și ziare pentru Românii de ncolo S′au deschis școli multe și părinții dau cu mai multă tragere de inimă copiii la școală ca cei din cuprinsul Basarabiei. Aici e obligaivitatea care silește darea la școală, acolo e dragostea de învățarea limbii românești, pe care nimeni n′o poate stavili.
	„Nistrul”, prin felul cum e redactat înâiul număr va fi vestitorul Românilor de dincolo. In acest ziar se va vorbi despre trecutul poporului nostru, despre viața, obiceiurile și aspirațiile neamului românesc In fiecare buche va fi solia purtătoare de lumină, de adevăr și de dragoste nepotolită.
Urăm din suflet confratelui nostru „Nistru” viață îndelungată iar prietenului nostru C. R. Munteanu puteri noui să i ducă munca mai departe către un deplin folos.

D. Iov.


Sfatul Ţării
Joi 3 Maiu 1918
	Plata pentru reclame:
în fruntea foii 1,20 Ruble; la sfârşit 60 cop.
Pentru un rând
Cereri şi căutări de posturi se publică la 
sfârşit numai mult de două rânduri-60 cop.
Administraţia gazetei în localul Ministerului
de Interne (Fost Guberncoe Upravlenie)
Redacţia părţii româneşti în Hotel “Sviţera”
Prin strada Gogol

Directori: I. Costin
N. Alexandri

Inmormântarea poetului G. Coşbuc
S-a făcut înmormântarea unuia din cei mai de seamă poeţi ai ţării şi neamului românesc, George Coşbuc.													Corpul defunctului se afla depus în biroul de lucru din locuinţa sa, Calea Plevnei 48, transformat în cameră mortuară. Sicriul era acoperit de flori puse de prieteni, admiratori şi studenţi.			Coroane au depus: Academia română, ministerul cultelor şi instrucţiunei publice, Casa şcoalelor, familia Mihail Popescu, familia Sfetea, etc.								Serviciul divin a fost oficiat de P. S. S. arhiereul Teofil, Vicarul Mitropoliei, înconjurat de preoţii bisericei Sf. Constantin. Răspunsurile au fost date de corul bisericei Sf. Gheorghe-Nou, dat de ministerul instrucţiunei publice.											După oficierea serviciului divin, au rostit cuvântul d-nii d-r I. Bogdan, prorectorul Universităţii din Bucureşti şi membru al Academiei Române; Badea Mangăru şi Gala Galaction.					Sicriul a fost apoi aşezat pe carul mortuar. Din ochii tuturor curgeau lacrimi.			Cortegiul funebru, cu toată ploaia torenţială, a fost urmat de un numeros public care a petrecut pe scumpul şi marele nostru poet până la locaşul de veci din ţintirimul “Bellu”

Cuvântarea D-lui I.Bogdan

După terminarea serviciului religios, d-l I. Bogdan prorectorul Universității și membru al Academiei Române, a rostit o cuvântare în numele Academiei Române, aducând omagiul ei lui Coșbuc, care, multă vreme a fost membru al acestei intsituții și care institnție pierde unul din cele mai strălucite figuri ale sale. „Țara-pierde- spune d-l Bogdan- un  mare poet, în sufletul căruia s-au reflectat toate aspirațiunile neamului nostru.„
 Coșbuc a fost cel mai mare poet al nemaului nostru, prin simțirea lui profundă și delicată, prin cultura lui, prin vastele lui cunoștințe literare. Reprezentant al noului curent, acel al optimismului, el a opus acest curent sănătos celui de pesimism, care blaza sufletele tinerimei.
„Aceasta glorie a neamului nostru ” termina d-l profesor Bogdan, „a închis ochii pe vecie. Ușoară să-i fie țărâna și veșnică pomenirea”.


    Basarabia cere unirea tuturor Românilor
 - Deputații din "Sfatul Țării" și idealul național. - Comitetul pentru unirea tuturor românilor. 
 - Hotărîrile luate. - Alegerile. -
 Basarabia care adăpostește în casa ei români de pretutindenea pe cari vitregia războiului i-a răzlețit de vetrele lor, ridică, cea dintâi, cel mai tânăr glas pentru unirea tuturor Românilor O mână de oameni cu inimi de români au făcut din Nistru hotar nou unei Românii nouă.
 Ei își văd munca dând roade și pe când ochii lor priveghează ca nimic să nu se știrbeascã din buna orânduire a lucrurilor, ascultă, în acelaș timp, gemătul înãdușit al Românilor oprimați în alte ținuturi. Și nimeni nu poate dori eliberarea lor mai mult ca Basarabenii care știu ce vrea să zică jug străin, căci l’au purtat.
 Cei cari au făcut unirea Basarabiei au fost invinuiți c'au monopolizat naționalismul. Acum tot ei vin și cer unirea tuturor Românilor. Un astfel de monopol al dragostei de neam, de limbă, de țară, de pământul acesta sămănat de oasele strãmoșilor și fraților și fiilor noștri ar trebui să stăpânească orice inimă. Binecuvântați vor fi deapurarea cei ce vor binele și mărirea neamului nostru.
 Fruntașii Basarabiei s'au adunat și-au pus bazele unui comitet, în acest scop, constiințind dorințele în următorul:
                                                       Proces-Verbal
 Deputații Români ai Sfatului Țării din Basarabia în număr de 30, împreunã cu Directorii Ciobanu și Lașcu, întrunindu se în ședință neoficialã în Palatul Sfatului Țării sub prezidenția D-lui Vice-Președinte al Sfatului Țãrii Pantelimon Halippa, secretar fiind dep. Gh. Năstase, au discutat chestiunea formării în Basarabia a unui <<Comitet pentru Unirea tuturor Românilor>>, care va fi compus din reprezentanții Românilor din toate Țările locuite de Români, actualmente aflători în Basarabia.
 S'a hotărît:
 1.Să se formeze << Comitetul pentru unirea tuturor românilor>>.
 2. Să fie aleși în comitet 10 reprezentanți din mijlocul deputaților români ai Sfatului Țării.
 3. Să se facă în cursul săptămânii viitoare propagandă prin toate mijloacele și în special, prin presă pentru formarea comitetului.
 Ideii formării acestui comitet va fi consacrat matineul din Duminica viitoare 14 Octombrie, dela Universitatea Populară, la care vor fi invitate după posibilitate, toate instituțiile culturale, atât cele din Basarabia cât și cele din România de dincolo de Prut.
 4. După formarea comitetului Central în Chișinãu, sã se formeze în toată Basarabia Comitete pentru Unirea tuturor Românilor.
 5. Nici  un mandat special reprezentanților-deputați ai Sfatului Țãrii, aleși în comitet, nu li se dă, -unicul lor mandat fiind:
                                                   ,,Unirea tuturor românilor''.
 In comitet sunt aleși , d-nii : P. Halippa, A. Crihan, I. Pelivan, V. Bârcã, Gh. Năstase, N. Alexandri, I. Buzdugan, T. Ioncu, C. Bivol, Gh.Mare.
 Ca candidați sunt aleși , d-nii: Elona Alistar, V. Cijvschi, G. Buciușcan, I. Munteanu, V. Țanțu.
 Prima ședințã a membriilor Comitetului pentru Unirea tuturor românilor se va ținea pe ziua de 8 Octombrie la orele 8 și jum. dim., în redacția gazetei ,,Cuvânt Moldovenesc''.
                                                                                                   Președintele intrunirei P. N. Halippa.
                                                                                                   Secretar Gh. I. Nãstase.



Drepturile României asupra Cadrilaterului

- Ce a văzut în Cadrilater, acum 200 de ani un călător Turc.-Silistra şi Rusciucul oraşe româneşti.- Dobrogea veche şi nouă locuită numai de români.-
Astăzi după atâtea dureri şi chinuri ale unui popor aflat încă în pribegie, chestiunea Dobrogei şi în special a Cadrilaterului revine la ordinea zilei cu toată importanţa ei pentru statul Român şi viitorul lui. Deşi drepturile româneşti asupra Dobrogei- inclusiv Cadrilaterul care face parte integrantă din Dobrogea, au fost dovedite cu prisosinţă de către specialişti în frunte cu domnul profesor N.Iorga, mă voi încerca pe cât îmi este posibil să redau în cadrul acestui articol, mărturisirile foarte importante ale unui demnitar turc cu numele de Evlia Celebi care a călătorit  prin  Dobrogea  şi Cadrilater pe la 1647, asupra celor notate de dânsul în notele sale de călătorie editate la Constantinopol şi din cari un exemplar turcesc se află aflate în posesia mea.
Evlia Celebi a călătorit pe vremea ultanului Mohamet al IV de la Stambul prin Dobrogea veche şi nouă şi s’a abătut în unele din principalele oraşe de pe ţărmul drept al Danărei. Itinerariul lui este următorul: Provadia, Şumla, Hezargrad(Razgrad?), Ruşciuc, Şistov. De la Rusciuk se abate la Silistra, Adali. Bazargic, Balcic, Cavarna, Mangalia, Constanţa, Caraorman şi Babadag.
Voi reproduce aci adliteram în traducere cele ce a văzut Evlia Celebi la Rusciuk.
Numitul îşi intitulează însemnările astfel: “Vechiul oraş şi marele port”Rusciuk. În spre anii al 70-80 lea ai “Hegirei acest oraş a fost construit”de către regele Nicopolului şi al Va”lahiei, anume Rusciuk; Acest rege a”fost în lupte cu regele Dobrogei”care a ieşit învingător. Oraşul a tre”cut astfel în stăpânirea regelui Do”brogei. În urmă sultanul Baiazid “ocupând acest oraş, s’a văzut acest fapt că românii încercând să fugă” cu bărcile dincolo s’au înecat cu toţii” în Dunăre.
“Cu ocazia episodului lui Timur,”domnii Valahiei şi al Moldovei au”putut scăpa, iar toate cetăţile mari”cari se găseau pe ţărmul dunărean”din dreapta au căzut în stăpânirea”lui. În urmă Celebi Sultan Mohamet”adunând oaste foarte numeroasă a”ocupat cetatea Rusciuk. Acest oraş”are 2200 case- toate construite de”lemn şi acoperite cu şindrilă. În oraş”odată pe săptămâna se face mare”târg- unde se strânge o mare de”oameni. Toată populaţia vorbeşte”foarte curat limba valahă, moldove”nească şi bulgarâ. Locuitorii din Rus”ciuk sunt foarte veseli şi prietenoşi.
<<In  oraş, circulă moneta valahă<<penz, care este de argint şi de ara<<mă. Ea are curs în toate oraşele de<<pe ţărmul Dunărei. Valoarea ei este<<de 10 pepeni, o oca de pâine şi o<<oca de carne. O oca de miere, va<<lorează 4 penze, iar o oca de unt<<10 penze.
<<Silistra, cetatea vitejilor sau<<cheia credinţei- A cucerit-o pen<<tru întâia oară la 794 Baiazid Fulge<<rul. Intre oraşe, cu toate că această puternică cetate, este cunoscută sub<<numele de refugiul Valahiei, toţi în<<văţaţii au supra numit-o de cetatea<<vitejilor, digul credinţei. Intr’adevăr,<<dacă n’ar fi fost cele 2 cetăţi, Rus<<ciuk şi Silistra, ca un dig puternic<<pe Dunăre, în timpul iernei când<<Dunărea înghiaţă, necredincioşii(ghia<<uri), valahii şi moldovenii, ar năvăli<<în două zile până la Adrianopol>>.
Urmează după aceasta următoarea rugăciune, a lui Evlia Celebi:
<<Dumnezeu să ferească aceste două<<cetăţi, de toate nenorocirile soartei>>.
Vorbind de populaţia Silistrei, Evlia Celebi, spune: că ea este alcătuită în majoritatea de neguţători români şi moldoveni.
Dela Silistra demnitarul turc îşi urmează drumul spre Bazargic, abătându-se în satul Adali. Şi aci el observă că locuitorii sunt români şi bulgari.
Evlia Celebi, vorbind de colonizarea Dobrogei cu tătari şi turci din Anatolia, de către Baiazid, care a cucerit-o, vorbeşte de limba dobrogeană astfel: Din amestecul acestor tătari şi turci cu elementul românesc  din Dobrogea, s’a format un idiom special care se vorbeşte între dânşii şi pe cari nu-l înţelege nimeni.
În celelalte localităţi din Dobrogea, vizitate de Evlia Celebi, nu se vorbeşte decât numai de turci. Notele de călătorie ale numitului, în totalitatea lor, le voi traduce şi tipări în curând.
Am căutat însă a da la iveală, chiar acum, cele mai de sus, spre a se vedea cât de puternic a fost elementul românesc în trecut, nu în Dobrogea  Veche, ci în Cadrilater. Spre a nu se prevala drepturile noastre asupra Cadrilaterului, acum când se vorbeşte şi de o ciuntire a Dobrogei Vechi, cred neapărat a se releva importanţa elementului românesc, de pe ţărmul din dreapta Dunărei, a acelui cari alcătuiesc puternicile colonii de aromâni din munţii Rodop, şi-ar fi de un folos netăgăduit dacă ar fi inspiraţi conducătorii  armatelor antantei, care-s stăpâni actualmente în Bulgaria, să procedeze la o numărătoare a elementului românesc din Bulgaria. Atunci n’ar mai vorbi bulgarii de conaţionalii lor din Dobrogea, căci conaţionalii noştri din Bulgaria, şi ca număr şi că forţă de civilizaţie, le sunt superiori, sub toate raporturile, coloniilor de bulgari din Dobrogea.

Taşcu Ciomu, advocate.


Mercuri 12 Aprilie 1918

Nouă expoziție în  Chișinău
-Pentru orfanii basarabeni-

   Anunțăm  cu plăcere, că în curând va sosi la Chișinău  expoziția de  pyrogravură, aranjată de d-na Elena Maior Adamovici, la corpul de aviație din Iași.
   Pentru Basarabia, care timp de mai bine de un veac a fost lipsită de binefaceriile culturii naționale e un mijloc însemnat de propagandă culturală. 
   Cei ce au vizitat expoziția de cultură  și sculptură a artiștilor  de pe front, vor ști aprecia  cum se cuvine noua  expoziție de pyrogravură, care e rolul ostenelor  distinsei doamne Elena Maior Adamovici și a altor doamne din înalta societate românească.
   În deosebi trebue să stăruim asupra muncii neobosite ce o săvârșește d-na El. Maior Adamovici împreuna cu soțul d-sale pentru răspândirea culturii românești în păturile de jos ale basarabenilor.
   Și nu e un lucru nou pe care-l fac, ci o continuare a iscusitei propagande naționale săvârșite de d-l Maior Adamovici- basarabean de origină- încă pe timpul fericitului ministru  de instrucție al României, Spiru Haret, care propagandă i-a fost zădărnicită până acuma de vechea oblăduire țaristă.
   Astăzi, când fiecare om Român găsește dincolo de Prut liber teren de muncă  cei doi fii ai Basarabiei  își pun din nou osteala în slujba  luminării norodului.
   Scopul expoziției,  de care vorbim e îndoit de folositor, căci în afară de mulțumirea sufletească, ce va avea-c fiecare privitor, venitul ce se va realiza pe calea aceasta țintește  să înființeze un fond pentru orfanii basarabeni
   Ceredem că nici publicul din Chișinău, la rândul sau nu-și va uita datoria.


Marți 1 Maiu 1918
Administrația gazetei în localul Ministerului de Interne 
Redacția părții românești în hotel „Svițera” prin strada Gogol

B. Șt Delavrancea

O știre nespus de zguduitoare ne vestește moartea marelui scriitor B. Șt Delavrancea. Poetul care a desvălit tainele sufletești ale omului din toate păturile sociale, astăzi se coaboară în pământul rece, frământat în sudoarea și sângele celor umiliți, pentru cari el a avut totdeauna cea mai nemărginită iubire. 
Cariera literară și-o începe prin înfățișarea unor figuri din lumea țărănească ( „Sultănica”). Simțul său de observație, fără pereche, nu-i scapă nici micii funcționari, cu toată mizeria și păcatele lor ( „Iancu Moroiu”) iar slăbiciunile și ruina sufletească a înalților ni o desvălește în chipul cel mai măestrit în „Paraziții”.
„Hagi-Tudose”, prin iscuința cu care e zugrăvit caracterul acestui negustor o zgârcenie uimitoare, se ridică la înălțimea artistică a „Avarului” lui Moliere. Durerile celor necajiți au atins adânc inima simțitoare a lui Delavrancea. Compătimirea lui sinceră pentru acești osândiți ai sorții izvorăște, vie și curată, din fiecare rând al scrisului său. („Microbul”).
Stilul său neaoș, fragmentar, ”electric” (cum l-a caraterizat un critic) avea darul de a ținea atențiunea cetitorului vecinic vie și de a-i pune închipuirea într-o rodnică lucrare. 
Delavrancea a scris și Drame istorice, cari pe lângă nemăsuratele calități, aveau o singură metehană: erau prea-poetice. 
Puterea uimitoare cu care stăpânea pe ascultători în cuvântările sale a îndemnat pe T. Maiorescu să-l numească „ cel mai mare orator al epocei noastre”. 
Ca scriitor aparține curentului naționalist. Scriul său va rămânea vecinic ca cel mai curat leac pentru întărirea bunătății sufletești și ai conștiinței naționale.
Ne părăsesc, de-odată, doi stâlpi ai neamului nostru  îndurerat... Ori după umilirea, ce ne-o făuresc muritorii- își trimite și Cerul blestemele sale?

